editor Emilia Ţuţuianu

Emilia Țuțuianu[1] (n. 12 iulie 1961, Râșca, Suceava) este psiholog, editoare, publicistă şi poetă din Roman.

Biografie
A studiat la liceul Roman Vodă din Roman și ulterior la Facultatea de filozofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași secția:Relații Publice, Comunicare Socială și Asistență Socială, specializarea socio-psihopedagogie.
La îndemnul criticului literar Ion Rotaru publică poezie: volumul Flori de măr, în anul 2002.
Clipele petrecute la Văratec și Agapia, prietenia cu Maica Benedicta  și Sorin Ullea (cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române) i-au marcat destinul literar.
În anul 2002 înființează prima editură laică[2] din Roman, Editura Mușatinia[3], la sugestia poetului Daniel Corbu, cu ocazia lansării volumului de versuri Flori de măr.
În anul 2004 îi apare al doilea volum de versuri, În amurg, Editura Timpul, Iaşi.
Din 2007 este vicepreședinte fondator[4] al Societatății Culturale George Radu Melidon din Roman, fondatoare și redactor șef arevistei literare, Melidonium[5] (prima revistă culturală a Romanului) și a revistei online Melidonium[6].
Ca editor a ințiat colecțiile:
• Harisma – transcrierea operei lui Melchisedec Ștefănescu – Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman; Încheierea cronologiei picturii moldovenești, sec. XV-XVI cu datarea ansamblurilor de la Părhăuți și Arbure; Acatistul îngerului păzitor
• Harpha – Mileniul trei pe portativ: Ontifonismul, Olnifonismul, Omnifonismul.
A inițiat revista Constelații, revistă a Spitalului de psihiatrie Sf. Nicolae din Gâdinți, prima revistă de socio-psiho-terapie  după anul 1989, din județul Neamț. Colaborare la  reviste de cultură: Moldova literară, Antiteze,  Singur, Cuvântul liber, Asachi, Dor de Dor, Vatra Veche, Conta, Pagini românești[8] din Noua Zeelandă, Tribuna noastră (Canada), Gândacul de Colorado, Observatorul-Toronto.
Prezentă în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din: Canada[9], Noua Zeelandă[10], Statele Unite[11].

Este directoare a Editurii Mușatinia, redactor șef a revistei Melidonium, redactor la revista Dor de dor[7] din Călărași.Membră colaboratoare a ASLRQ.

Activitate publicistică

Volume publicate:
Flori de măr, Ed. Princeps, Iași 2002, ISBN 973-95427-2-X editor Daniel Corbu
În amurg, Ed. Timpul, Iași 2004, editor Marius Chelaru ISBN 973-612-094-5
Pictorul Constantin Bârjoveanu, Ed. Mușatinia, 2003, coautor Profira Bârjoveanu, ISBN 973-86104-2-7
Cordun monografie, Editura Mușatinia, 2013, ISBN 978-606-8203-25-6

coautor:
Zboruri întrerupte, Ed. Mușatinia, 2008, coautor Emil Bucureșteanu ISBN 978-973-87777-1-2
• Ben Todică, ambasador onorific al românismului în lume, Editura Mușatinia, 2013, ISBN 978-606-8203-18-8

articole:
Aplicabilitatea gândirii filosofice a lui Vasile Conta, 1988
Dimensiuni ale muzeografului creator. Penel, culoare și lumină pentru eternitate – Din istoria orașului Roman 616 ani, Ed. Papirus Media, București, martie 2008, ISBN 978-973-88956-0-7
Filosoful Tudor Ghideanu, revista Asachi, nr.11/2010, p.10, ISSN 1221-2563
Tudor Ghideanu – Un adevărat patriarh al culturii româneşti Din istoria oraşului Roman, martie 2010
Acasă, revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011, p. 17,18, ISSN 118414842 pag. 16-17-18
Acasă, Centrul De Excelență în Promovarea Creativității Românești, Itaca-Dublin, 26 noiembrie 2012
Poezie – revista Dor de Dor nr. 66 2012     pag. 31
Gheorghe Stoica – poesis, penel și culoare, revista Studia Romanesia, Roman, martie 2014, p. 135, ISSN –L 2344-04565
Poeta Viviana Michiu, revista Roman Mușat, martie 2009, ISBN 978-973-889-566-9
O sută de ani de rostire filosofică românescă –  Melidonium, 2009, pag. 30 ISSN 2066-0685
Zboruri întrerupte – Melidonium I, 2009, pag. 31, ISSN 2066-0685
Un pictor de neuitat –  Melidonium II, 2009, pag. 25 ISSN 2066-0585
O lume eterogenă.. sub microscop –  Melidonium 2011, pag. 12 ISSN 2066-0585
O poetă romașcană –  Melidonium 2011, pag. 41 ISSN 2066-0585
Poezie – revista Vatra Veche 2013
Portrete printre rame –  Melidonium 2011, pag. 40
PS Ioachim Băcăuanul, Cel mai important imnograf al sfinților români –  Melidonium 2013, pag. 60, ISSN 2066-0585
Prefaţa volumului Identităţi artistice la Roman – revista Moldova literară nr. 14. iunie 2014

interviuri:

Dialog cu psihologul Emilia Ţuţuianu – interviu cu Veronica Balaj
interviu la Radio Timişoara
• interviu cu scriitoarea Veronica Balaj, revista Conta nr 15-16/2014 pag. 173

 

Bibliografie

în periodice:
• Ziarul de Roman, 5 aprilie 2003 – Lansare de carte pentru copii, la Biblioteca Roman, (articol de C. Zanocea)
• Ziarul Monitorul, 30 iulie 2005 – Editura Mușatinia la aniversare, (articol de Lia Popa)
• ziarul Evenimentul regional al Moldovei, 5 aprilie 2007 – Misiunea de editor…, dialog cu directorul editurii Mușatinia din Roman, (Lia Popa) ISSN 12209295.
• Ziarul de Roman, 13 mai 2002 – Flori de măr pentru romașcani, (articol de Flora Ordean)
• Ziarul de Roman, 20 mai 2002 – Un paradis cu Mărul în floare (cronică literară),(autor Gh. A.M. Ciobanu)
• Ziarul de Roman, 13 august 2004 – La început a fost… visarea (cronică literară), (de Gh. .M. Ciobanu)
• ziarul Monitorul, 30 aprilie 2004 – Volum de poezie, lansat la Biblioteca Municipală Roman: În amurg, poeta romașcană Emilia Țuțuianu, (A. Opriș)
• ziarul Monitorul de Neamț și Roman, 15 iunie 2011 – Emilia Țuțuianu premiată la Botoșani, (articol de L. Buga)
• ziarul Cuvântul – Târgu Mureș: Dialoguri cu Emilia Țuțuianu un om cu suflet și minte pentru cultura mileniului 3 românesc, 18 iulie, 2013, ISSN 12214310
• revista Vatra Veche, nr.3(51), martie 2013 – Poeta Emilia Țuțuianu, p. 80, ISSN 20660952
• revista Art – Emis, 8 iulie 2012 – În amurg, (Tudor Ghideanu), ISSN, ISSN-L 2247- 4374
• revista Dor de Dor, Călărași, iulie, 2011: Emilia Țuțuianu – 50 de ani, p. 17,18, ISSN 118414842
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Primii fiori ai mei, la Muşatinia, mai 2014
• Ziarul de Roman- Gh.A.M. Ciobanu – Nou Ave, Editurii Muşatinia, iunie 2014

Antologii:
• Ion Rotaru – O istorie a literaturii române, de la origini până în prezent, Ed. Dacoromână, 2009, pag. 915-916 ISBN 973-7782-42-9
• Tudor Ghideanu – Ut pictura poesis, Ed. Princips Edit, 2002, p. 5-10, ISBN 973-95427-2-X
Conferința Națională de Antropologie Urbană, coordonator Adrian Majuru, ediția a II-a, Roman, octombrie 2010, p. 261 ISSN-L=2069-8364
• Mihai Andone Delahomiceni – Pagini din Istoria Romanului, Ed. Grafit, Bacău, 2007 – ISBN 978-973-1754-31-4, pag. 471
• Laurian Ante – O antologie a literaturii nemțene, Ed. Mușatinia, Roman, 2006, pag. 273-280, ISBN 973-87625-1-0
• Emil Bucureșteanu – Poeți nemțeni, Ed. Timpul Iași, 2008, pag. 87-97, ISBN 978-973-612-327-6
• Virgil Răzesu –  Scriitori din Neamț, Ed. Răzeșu, Piatra Neamț, 2012, pag. 307-311, ISBN 978-606-8187-06-8
• Marin Toma –  Antologia Dor de Dor, Ed. Mușatinia, Roman, 2011, pag. 192-203 și pag.379-386, ISBN 978-606-8203-10-2
• Marin Toma – Antologia Dor de Dor 2012, Ed. Mușatinia, Roman, 2012, pag. 399-403, 210-225, 3-6 , ISBN 978-606-8203-19-5
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950-2010, vol. XLIX, Ed. Studis, Iași, 2012 pag. 377-407, 2012, ISBN 978-606-624-002-4
• Constantin Toni Dârțu – Personalități române și faptele lor, 1950–2000, Ed. StudIS, Iași, 2011, pag. 490. ISBN 978-606-624-002-4
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Portrete printre rame, Ed. Mușatinia, 2012, pag. 60, ISBN 978-606-8203-11-9
• Constantin Tomșa – Note de lector, 2012
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură, Ed. Crigarux, Piatra Neamț, 2006, ISBN 973-77-99-16-1
• Constantin Tomșa – Împătimit de lectură: Cărți și autori, Ed. Conta, Piatra Neamț, 2008, pag 55, ISBN 978-973-88779-3-1
• Constantin Tomșa – Contemporani cu ei, Ed. Timpul Iași, 2009, p. 48,54, ISBN 9789736123641
• Gheorghe A. M. Ciobanu – Scrieri, Litera, Ed. Știința și Tehnica, București, 2004, ISBN 973-86861-3-X, pag 170-172 – Un paradis, cu mărul doar în floare
• Dana Vega, Maria Vartolaș – Biblioteca Municipală George Radu Melidon, Roman (1885-2005), Ed. Mușatinia, p. 53,66,94,107 – ISBN 973-86104-9-4
• Marius Neculai, Mihaela Tihon – Personalități romașcane, Ed. Serafica, 2013, pag.157-158, ISBN 978-606-8092-62-1
• Tomşa Constantin – Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti, sec. al XV-lea – 2012, Ed. Cetatea Doamnei şi Ed. Crigarux,  Piatra Neamţ, 2014,  ISBN 978-606-8450-22-3

Distincții
Premiul Culturii romașcane[12], 2006;
• Medalia de argint a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2008;
• Diploma de excelență a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului[12], 2009;
• Locul II, reportaj literar la Concursul de poezie, proză, teatru, secțiune Dor de Dor Ipotești reportaj literar[13] 2011;
• Locul I, proză la Concursul de poezie, proză, teatru Dor de Dor Ipotești, secțiune proză[14]2012;
• Diploma de excelență[15] – pentru implicarea și sprijinirea actului cultural – oferită de Asociația pentru dezvoltarea și sprijinirea spiritului rural Călărași, condusă de scriitorul Marin Toma
• Diploma de excelenţă – pentru implicarea şi promovarea culturii în mediul rural – oferită de Primăria Cordun, Neamţ.

Note
1.  Calendar (12-18 iulie) 2013, 11 iulie 2013, ziarul Ceahlăul
2.  Editură cu un calculator și o mână de oameni – un proiect ambițios promovat de psiholog Emilia Țuțuianu, Ziarul de Roman, 2 mai 2006 (articol de Ana-Maria Postelnicu),, pentru ca zestrea de cultură de ieri și de azi a oamenilor de cultură nemțeni să nu se piardă, cu ajutorul unui calculator, o romașcană – Emilia Țuțuianu, a înființat prima editură laică, Editura Mușatinia, îmbinând profesia de psiholog cu cea de editor” Ana-Maria Postelnicu
3.   Editura Mușatinia a împlinit 10 ani, Ana-Maria Postelnicu, 23 octombrie 2012, Ziarul de Roman
4.  Conform deciziei nr. 69360/3.02.2009 eliberată de Ministerul Justitiei–Serviciul Relații Publice și Cooperare cu ONG; personalitate juridică, Judecătoria Roman
5.  Editura Mușatinia a împlinit 10 ani – fondatoarea Editurii Mușatinia se poate lăuda cu 101 apariții editoriale * ea este și editor al revistei Melidonium, singura revistă de cultură din Roman, Ziarul de Roman, 23 octombrie 2013 (de A. Postelnicu)
6.   La mulți ani, Melidonium, pe altarul culturii!, Cristiana Bortaș, 20 noiembrie 2013, Ziarul de Roman
7.  redactor, la revista Dor de dor (la pag. 31)
8.  Emilia Țuțuianu, Parfumul anilor ce-au fost, Pagini Românești din Noua Zeelandă, nr. 86, august 2012 – ISSN 11744847, p. 8
9.  Poezia Emiliei Țuțuianu, între teluric și astral, Observatorul, Toronto, 7 noiembrie 2013
10.  revista Pagini românești din Noua Zeelandă
11.  Gandacul de Colorado
12.   Melidonium
13.  Rezultate concurs Dor de Dor 2011
14.  Rezultate concurs Dor de Dor 2012
15.  Hotărârea nr. 12 de Consiliu Local Dor Mărunt, județul Călărași, din 15 august 2013, prin care Asociația pentru dezvoltarea și promovarea spiritului rural premiază cu Diploma de excelență ,,Dropia de aur,” pentru implicarea și sprijinirea actului cultural național, pe Emilia Țuțuianu

 

Aprecieri

„Emilia Țuțuianu este o neoromantică. Poeta caută mereu pretexte de dor și își făurește din iubire un ideal, o forța tutelară. De aici, acea poezie ce îi păstrează puritatea romantică, simțirea neviclenită. Pe de altă parte, creația poetei Emilia Țuțuianu, dezvăluie acea neliniște specifică Eului său în fața realului ce-i atacă ființa-i înclinată spre visare”. (Daniel Corbu– referințe critice)

„Apreciez mult de tot delicateța, inefabilul și suavul lirism, nu neapărat în descendența Dumitru Anghel ori Șt. O. Iosif ci într-un chip cu totul original, absolut personal… Îi profetizez o mare, strălucită carieră de prozatoare… lirică.” (Ion Rotaru – ,,O istorie a literaturii române de la origini până în prezent”).

„Constant edificată, mereu înălțată și risipită, răbdător expusă dualității tainice dintre suferință-așteptare și iubire-speranță, poezia Emiliei Țuțuianu aflată în maturare perpetua, promite zboruri spre alte și alte înălțimi, care îi certifică talentul, prin fidelitatea crezului și felurimea plasticizantă a imaginii”. (Tudor Ghideanu – ,,Ut pictura poesis”)

EmiliaŢuţuianu – Un nume ce reprezintă o fiinţă planetară deosebită..: „Dacă, pe parcursul acestei mini-galerii de „creionări”, în „allegretto”, a câtorva oglindiri contemporane, am întâlnit unele „personalităţi accentuate”, iată acum şi o „rara avis”, ce ar putea constitui o altă grupare psihologică, pe care s-o denumim acum, „pro domo”, cu atributul de „paralongată”. Un „para” ce te poartă cu gândul la cele trei surori Brontë, din care una orbitează în jurul corelaţiei noastre, chiar şi prin prenume – Emily. O Emilia bucovineancă, devenită, apoi, romaşcancă, roman-vodistă, ca universitate, ieşeancă şi, în prezent, de aproape un deceniu, o „dirijoare” sensibilă de condeie literare, primul, ca poetă şi eseistă ce este, iar secondo, ca „his master’s voice” a Editurii Muşatinia, unde se întâlnesc autori din toată ţara.” – (Gheorghe A.M.Ciobanu – ,,Portrete printre rame”)

Legături externe
Dialog cu psihologul Emilia Țuțuianu, Veronica Balaj, 17 iunie 2013, Revista Art-Emis
Dialoguri la Mușatinia: Emilia Tuțuianu-Dospinescu – un om cu suflet și minte pentru cultura mileniului 3 românesc, Mariana Cristescu, 18 Iulie, 2013, Cuvântul liber Nr. 139
Melidonium, revistă de cultură, artă, tradiții, credință, istorie, educație. ISSN 2286-1750
• Tudor Ghideanu – http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/1060-in-amurg.html
Revista literară „Dor de Dor” nr. 60, 2011
Revista Singur
• Doxologia – lansare carte Casa Pogor Iaşi
Liber să spun – Ed. Mușatinia la aniversare
• cronica Observatorul Toronto
Ziarul de Gardă
• Ceahlăul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s