Pegasul dă cu copita, Constantin Bârjoveanu

pegascronică literară: „Pegasul dă cu peniţa” de prof. Gh. A. M. Ciobanu

„Mult tînăra Editură romaşcană – „Muşatinia” – a scos de sub tipar, în aceste zile, de început de mai 2003, două volume din creaţia mult talentatului şi preamult mod­estului mînuitor de vorbe şi imagi­ni al oraşului nostru, Constantin Bârjoveanu. E vorba de un album de pictură, cuprinzînd creaţia sa plastică, pre­cum şi de „integrala” poetică a acestuia, avînd pe copertă inspira­tul titlu: „Pegasul dă cu copita”. E o „integrală” a unor întruchipări lirice independente, deoarece versificaţii spontane, însumate în textul narativ al unor tablete în proză, vom întîlni şi în volumul următor, al treilea, care va cuprinde popularele sale „Cronici ale pisălogului”.
„Pegasul” de acum e oarecum „bilingv”, deoarece conţinutul său este ilustrat, de vreo zece ori, cu o grafică adecvată şi, mai ales, „bârjoveniană”. O reîntîlnire, ast­fel, cu polivalenţa creatoare a aceluia care, o viaţă întreagă a pretins, dar nu a şi convins, că el doar, pe planetă, „a existat”.

Zăbovind, mai întîi, la coperta semnată tot de autor, ne şi familia­rizăm cu conţinutul ce va urma şi care „va da cu o copită”, însă înmănuşată. Avem în faţă un „Pegas” interiorizat, cu ochii dori­tori de a vedea cît mai multe şi cu un desen bucal, dominat de ho- tărîrea de a tăcea cît mai mult. Un „Pegas” izolat prin arcatura „totali­tară” a unei potcoave, totul trimi- ţîndu-ne, discret, la acel imperativ al lumii antice: „Sclavule, nu-ţi ridica ochii mai sus de sandale!”. Întorcînd această copertă ecvestră, intrăm în spaţiul, predominant poetic, al volumului. Tematica este pornită de lîngă noi şi din timpurile noi în care ne aflăm, arborînd o varietate multiplă de subiecte, a căror însumare conduce la eşafoda­jul unui „Fapt divers”. Se porneşte de la o realitate care nu e chiar „aşa cum trebuie”, se planează apoi într- o lume frumoasă a unui ideal dorit, după care se revine, asemeni unei curbe asimetrice, la o aceeaşi reali­tate, surprinsă acum şi mai realist, după care se trage, peste totul, un voal delicat, cu funcţie de „scuze”.

S-au spus, parcă, prea multe, s-a auzit prea limpede adevărul şi atunci autorul, asemeni „Bărbierului Regelui Midas”, îşi înfundă vor­birea în ţărînâ şi acolo spune tot oful său, iară să îl mai audă cineva. Dar, măcar pînă aici, a „lovit”, aşa delicat, în toate strîmbăciunile lumii de azi şi dintotdeauna. După„revoluţiile de palat”, acum, auto­rul nostru Bârjoveanu mînuieşte, neiertător, dar şi poetic, „răscoale de… cameră”. De admirat, apoi, varietatea impresionantă a structurilor poetice a unor arhitecturi de formă, ce par a fi pornite la drum cu intenţia de a realiza un „lexicon” complet al acestor anatomii lirice. Şi, peste tot, asemeni unui Meşter Manole, emană ordinea de cristal a versului clasic, ordine proliferată şi ea, de la o creaţie la alta, într-o multitudine de geometrii poetizate.

Asemeni artiştilor renascentişti, lira demiurgică a autorului nostru posedă registre multiple. Astfel, chiar în acest prim volum al lui „B”, versificaţia este însoţită şi de un grafism ilustrativ. Şi aici, ca şi în dominantele poetice, spontaneitatea unor superbe reducţii îl raportează pe autor la „arta poetică” a lui azi. O aceeaşi linie, porneşte la drum cu programul ei reprezentativ, pentru ca imediat, spontan şi, oarecum, cu graţie, să treacă a reda o altă com­ponentă a unui aceluiaşi tot. Şi aşa, din cîteva linii doar, se degajă, de peste tot, un cult asupra ipostazei clasice a corpului uman şi, prin excelenţă şi fără excepţie, a celui feminin. Ataşamentul său faţă de acesta îl îndeamnă mereu ca lineatura esenţializată a îmbrăcăminţii să posede o uşoară transparenţă. Şi dacă graficianul nostru conferă, cu regularitate, piciorului feminin stîng o declarată coregrafie, în schimb, de regulă, figurile umane sunt sugerate doar, sunt algoritmi universali, lăsîndu-ne pe noi, privi­torii, să le dăm o liberă personali­tate. De reţinut acel cristal de puritate feminină, acel profil de fată, redus la cîteva linii şi ascunzînd în el un univers bivalent de trăiri sufleteşti, trăiri care parcă emană, nu din pro­funzimile unui creier singularic, ci din transcedenţa universului infinit. Un „Pegas” contemporan, cu combativitatea din „Don Quijote”, dar fără practicismul unui Sancho Panza şi vulgaritatea unei Dulcinee. Un „Pegas” moldav, fără blazon de poet şi fular de plastician, dar cu un suflet de om, cât nesfârşirea unui plai strămoşesc. „

Apărut Editura Muşatinia  Roman 2003 ISBN 973-86104-1-9

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s