Nimbul crizantemei, poezii de Ion Cârnu

PoeziiScriitorul Ion Cârnu lansează, în aceste zile, un volum de versuri ceva mai special, care nu cuprinde poezii în buna tradiţie a literaturii române ci în cea a liter­aturii…japoneze. Cartea, intitulată “Nimbul crizantemei” şi apărută la editura Muşatinia din Roman, reuneşte 101 de poeme haiku. Ion Cârnu nu se află la prima apariţie editorială, scriitorul semnând mai multe volume de versuri “Olimpiada mugurilor”, “Pasăre şi delfin”, “Zbori la mine, primăvară”, “Singurătatea ploii”, “Odă clasicilor englezi duşi la maculatură”, pre­cum şi două studii monografice, “Caragiale la Neamţ”, “Drumuri eminesciene” şi o monografie intit­ulată “Satul din univers”. Despre creaţia lui Ion Cârnu, reputatul istoric şi critic literar Henri Zalis nota în revista “Flacăra”: “Poetul se revendică dintr-o estetică a luxu­riantei. Tot ce iese de sub condeiulacestui artist de fineţe şi farmec liric sună cizelat, rareori discordant cu întregul. înseşi aspectele peris­abile caută alianţe cu valorile, de unde şi situarea indiscutabilă pe un plan al spaţiului intelectual com­plex. De la «Am scris pe frunze un sonet» la «Taina secerătorului», nu vorbele contează; învinge miste­rioasa realitate a miticului, a pro­belor iniţiatice. O serie de trasee dezvăluie aventura solemnităţilor naturii şi ale sacrului ca în «Scrisoare către iarnă». O lume veche întâlneşte cotidianul pe firul unei lungi călătorii. Căreia Ion Cârnu îi dă un înveliş modern, ele­gant, cu un anumit grad de abstracţiune.”

cronică literară Şoptirea boabelor de gând de Gh. A. M. Ciobanu

Dacă politic se spune că, în curînd, vom intra în Europa, pe plan spiri­tual, însă, de secole după secole, desfăşurăm o largă interferenţă cu toate culturile lumii, nu numai prin transfer de creaţii, ci şi printr-o sensi­bilă interferenţă de stiluri şi formule de artă. E un „iară frontiere” tradiţional, care nu afectează, cu nimic, nici graniţe şi nici comunităţi statale.

De cîţiva ani încoace, a poposit la noi; alături de Coşbuc sau Eminescu, de Arghezi sau de Nichita Stănescu, triadicul şi aleatoricul „Haiku”, for­mula străveche, milenară chiar, a mult îndepărtatei Japonii. o formulă trecută şi prin sensibilitatea autorilor noştri carpatici. Pentru poetica umană, această „moleculă de gînd” şi densă ca succesiune de idei, dar şi mult asimetrică prin forma sa literară, reprezintă un model al existenţei, aflată într-o continuă schimbare şi reflectînd devenirea, spontană şi mereu alta, a lumii. De la Odiseea antică sau Epopeele gigantice ale Orientului asiatic, s-a ajuns la haiku- ul nipon, a cărui recitare e mai scurtă decît o respiraţie de-a noastră.

Creaţia unui astfel de gen, comen­tată acum de către noi, aparţine con­deierului nemţean Ion Cârnu şi se numeşte: „Nimbul Crizantemei”, apărută în atenta, la superlative bi­bliofile, Editură romaşcană, „Muşatinia”. O editură care s-a impus, la nivel naţional şi prin conţinutul lucrărilor date cititorilor, cît şi prin întruchipările, de excepţie, tehnico-plastice, ale acestora.

Volumul de faţă repetă, parcă, printr-un „haiku editorial”, fru­museţea mignonă a acestui gen recunoscut şi rar. O alăturare, parcă, a trei ipostaze spirituale: formula poe­tică japoneză, autorul pietrean şi edi­tura deosebită a Romanului.

„Nimbul” de. faţă reia arhitectura orientală a „formulei” şi prin multe din aceste „mini”, ne întîlnim cu uni­versul deosebit, împodobit cu univer­sul straniu cu

„Gheişe” şi cu „Ikebana”. Dar, în altele, autorul apelează la fericita formulă de a fauri aceste triade poetice, din spiritualitatea complexă a „spaţiului mioritic”. Ne contopim cu concretul peisagistic şi cu prototipul făuritorilor de cotidian autohton, totul fiind exprimat în esenţa de gînd a „infinitului brâncuşian”.

Ca o sinteză a două viziuni extra­polate, autorul apelează la o alchimie poetică originală, aflîndu-ne, de cîteva ori, în lumea stranie a unui dat binomic, prin care ne prefigurăm imaginea a doi „samurai”, ce îşi încrucişează iataganele, în „ograda” unui Humuleşti.

Dar, autrorul nostru nu simplifică numai spaţiile, ci şi rostogolirile de timp. Ne aflăm, astfel, alăturaţi, cînd unei clorofile abundente, cînd con­temporanului calculator. Prin aceasta, atributul de esenţializare al haiku-ului se extrapolează la toate dimensiunile existării umane. Ne simţim, astfel, în lumea unor „terţete universale”, cărora le-a mai rămas, ca un termen de arhivă, denumirea niponă. „Esperantizarea” limbilor vorbite se repetă, acum, la acea a limbajelor poetice. O universalizare a genului, redată de poet în scînteierea lirică dinspre finalul volumului: „Contur al lumii,/ Cu fulgi de purpură,/ Poemul haiku”. „Trifoiurile” lirice ale grupajului de faţă redau, de cîteva ori, nu numai geometrii puantiliste, cu evadări dis­continue, sau corelări antitetice – care, de altfel, alcătuiesc „Arta poet­ică” a acestui gen – ci şi desăvîrşirea frumosului feminin, ce te îmbie, parcă, să renunţi la cristalul haikian şi să apelezi la rondelul romantic. Sînt trimiteri fugare la perfecţiunea con­cretului pur, care alcătuiesc, parcă, buchete de flori, dăruite unui vas imaginar de porţelan. De aici, poate, şi oprirea autorului, nu la un titlu pur literar, ci lîngă o „Poartă a Sărutului” cu care impre­sionează un Album, pe acei care îl răsfoiesc, nu stim, pentru a câta oară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s