Album de pictură Constantin Bârjoveanu, autori Emilia Ţuţuianu şi Profira Bârjoveanu

COPERTAALBUM

„La Muzeul de Artă din Roman în 3 mai 2003, a fost vernisată expoziţia comemorativ a artistului romaşcan Constantin Bârjoveanu – parte integrantă a valorilor spirituale ale străvechei aşezări de la confluenţa Moldovei cu Siretul. Evenimentul a coincis cu lansarea unui album ce conţine reproduceri ale lucrărilor artistului şi a volumului de versuri „Pegasul dă cu copita”, pe care autorul l-a lăsat în faza de manuscris. Ambele lucrări au fost tipărite la tînăra editură romaşcană „Muşatinia”, prin grija deosebită a soţiei artistului, Profira Bârjoveanu, care nu a lăsat să se risipească nimic din ceea ce pictorul, graficianul, poetul şi jurnalistul a realizat în timpul vieţii.
„Organizarea unor astfel de expoziţii intră în firescul lucrurilor”, a apreciat profesorul losif Haidu. „Este de datoria noastră să omagiem, astfel, oamenii care şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea spiritualităţii romaşcane. Constantin Bârjoveanu este un nume în Roman despre care nu trebuie să vorbim la timpul trecut”. Toţi cei prezenţi, fie că l-au cunoscut în timpul vieţii, fie că au luat contact doar cu lucrările sale, au ţinut să-şi exprime admiraţia faţă de personalitatea complexă şi polivalentă a lui Constantin Bârjoveanu. „A fost un artist care, de-a lungul anilor, a ştiut să-şi păstreze personalitatea, echilibrînd graţia cu ironia, pitorescul cu visarea, astfel încît universul său stilistic să fie unitar şi pe deplin închegat”, a apreciat directoarea Muzeului de Artă, profesor Minodora Ursachi, gazda evenimentului.”
„In panteonul marilor artişti ai urbei romaşcane, mânuitori ai penelului şi culorilor, se află şi maestrul Constantin Bârjoveanu. Despre personalitatea sa se poate spune că poartă în sine toate minunăţiile şi darurile artei percepute de om pe pământ şi în cer. Opera lui este mărturia unei mari iubiri. Indiferent ce a pictat, creaţiile maestrului Bârjoveanu cuprind un limbaj distinct, autentic, vibrant, artistul definindu-se, fără îndoială, un pictor al bucuriei şi al speranţei. Maestrul Bârjoveanu (…) a fost omul care a marcat timpul său, înmulţind cu prisosinţă talanţii şi darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu.” Ioachim Băcăuanul – Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului

comentariu plastic: Culori, graţie, tăcere şi tâlc. de prof. Gh. A. M. Ciobanu

„Momentul Bârjoveanu” – trei suc­cesiuni de anotimpuri de cînd „Bădia” a devenit astral – a culminat la Ro­man, oraşul lui de baştină, pe care atît de mult l-a îndrăgit, cu un complex de „Ave, Magister”, desfăşurat în incinta tradiţională şi primitoare a „Muzeului de Artă”. Mai presus de orice, a fost acel „In Memoriam”, pentru cel care, cu trei ani în urmă, s-a înălţat spre ceruri, nu cu obişnuitul lui „deltaplan”, ci cu neobişnuitul, pentru noi, „psiho-zbor”. Cu acest prilej, s-a ver­nisat o Expoziţie bogată cu lucrări plastice semnate de el şi s-au lansat două apariţii editoriale, purtînd nume­le său: volumul de versuri „Pegasul dă cu copita” şi un ,Album” grafico-pictural. O triadă de rememorări, ce s-a desfăşurat prin strădania excepţională a multora, dar, mai ales, a soţiei artis­tului, a Doamnei Profira Bârjoveanu, care, împreună cu fetele ei, au dovedit preţuire de Vestală şi îndîrjire de Vitoria Lipan. Şi, la toate acestea, s-a ală­turat şi un alt moment cultural, mult aşteptat, în ultimul deceniu, de către oraşul nostru: plecarea la drum a unei edituri laice – „Muşatinia” – care va fi „colegă” cu acea religioasă, existentă mai de demult „Metanoia”. Urăm tînărului aşezămînt de înţelepciune, şi directoarei acestuia – Emilia Ţuţuianu – multă rodnicie editorială şi vie­ţuire îndelungată.

Barjoveanu

pictorul Constantin Barjoveanu, autoportret

Într-un articol anterior prezent în „Ziarul de Roman”, am comentat „Pegas”-ul bârjovenian. Se cuvine acum să zăbovim în continuare, la Albumul plastic al acestuia, apărut şi el la Edi­tura „Muşatinia” citată mai sus. De la în­ceput de apreciat formula originală şi atrăgătoare a lui, coperţile, broşate şi nu cartonate, devansînd perimetrul volumului interior, iar grafia textelor apelînd la o diversitate plăcută de ca­ractere tipografice. De asemenea, un alt superlativ al tipăriturii, îl constitu­ie şi arhitectura editorială, ca şi reali­zarea grafo-cromatică a interiorului.
Albumul îşi constituie prima sa parte din „Pictura bisericească”. Aici, pictorul mural al numeroaselor lăca­şuri de închinăciune îmbină de minu­ne, algoritimul sacru al acestui gen, cu nota de contemporaneitate, atît de prezentă în toată creaţia sa. Persona­jele emană, mai ales prin privirea lor, o interiorizare profundă şi o dăruire fi­rească, plină de mult lumesc în faţa viziunii creştinismului. Obişnuiţi cu „Cinele de taină” ale Renaşterii, acum tresărim şi apreciem „regia” lui Bârjo­veanu operată asupra acestui moment emoţionant, autorul prefigurînd o altă repartizare a personajelor şi un alt unghi de redare a acestui grup. îmbră­cămintea păstrează designul arhaic, dar sub faldurile ei se ascunde anato­mia frumoasă, idealizată chiar, a cor­pului omenesc.

biblioteca

grafică C. Bârjoveanu

Partea următoare, a doua, cuprinde în ea, într-o proporţie covîrşitoare, re­produceri din „Pictura laică”. E un sumar de mare diversitate, pornit de la grafică şi ajungînd la ulei, reţinînd puritatea corolelor florale şi atent fiind la profunzimile sufleteşti din portrete. Răsfoind acest grupaj, gîndul mă poartă şi la cele cincizeci de „portrete” ale unor clădiri deosebite din Roman, cu care artistul a ilustrat recenta apariţie: „Locul şi spiritul”. Acestea din urmă sînt mai monovalente, sînt „piatră peste piatră”, pe cînd atunci cînd portretistica sa se opreşte la om, „creionul” său dă transparentă materiei, spre a sugera geometria frumoasă a corpului uman. O polivalenţă a formelor şi culorilor, care nu emană cău¬tare sau experiment, ci maturitate şi rafinament. Dacă personajele biblice anterioare îşi aveau o privire introvertită, aici, în zona laicului, fiinţa umană priveşte în jur cu pătrundere, căutînd înţelesuri ascunse şi răspunsuri la necunoscut. De remarcat acea polarizare a viziunii sale, pornită de la puritatea grafică din „Silueta” şi oprită la acele „peisaje” de o sensibilitate „impresionistă”, atît de personală lui.
Ultima diviziune a Albumului reţine doar cîteva din „Snoavele şi Caricatura” autorului. Aici, pe mai departe domină cultul asupra frumuseţii corpului uman şi, mai ales, a celui feminin, încît parcă, aceste „sacrilegii” ale lui refuză degradarea expresivă şi apelează, mai mult, la o amplificare a perfecţiunii somatice. De aceea, credem că aceste desene ar trebui să se numească „Kalicaturi” şi nu „caricaturi”, în limba elină „Kali” însemnînd frumuseţe. Aşa se explică faptul că autorul, la o astfel de secvenţă, adaugă şi un text, cu tâlcul în cauză.
Ajungînd la finele Albumului şi, mal ales, la pagina ultimă a părţii cu grafieri comentate, ne putem prefigura viziunea estetică a autorului: e un Bârjoveanu ce, în primul moment, îşi scoate, cu hotărîre, spada, după care se îndreaptă către meditaţii filosofice, în vreme ce şterge, cu grijă, luciul de oţel al acesteia, pentru ca, în cele din urmă, să o arunce cît mai departe de el, cerindu-şi, parcă, sieşi, iertare că a poposit, din greşeală, pe o astfel de planetă. „

„ Constantin Bârjoveanu a fost un pictor TOTAL. Integralitatea artei sale cuprinde aproape tot ceea ce ţine de universul plasticii, de la peisaj şi natură statică şi până la reprezentarea murală bisericească, icoane, portret şi, nu în ultimul rând, caricatură politică.” prof.univ. dr. Tudor Ghideanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s