Neajungerea de sine, autor Maria Rugină

Neajungerea de sine

Neajungerea de sine

Poposind, într-un târziu, în dilema rău sau bine
Și privind, cu luare-aminte, cum ard visele din jur,
Văd o floare alintată de un zumzet de albine:
Ce fac eu când mănânc miere—dulce clipa lor o fur?

Atingând o stea deschisă, o simt rece, dar vibrând.
Încercând s-o încălzesc, văd că nu se poate lua.
Strâng în palmă, cu răbdare, foc de mine și de gând.
Ea mă-ntreabă zâmbitoare: ,,vrei un strop din raza mea?”

În arcadia legendei, visul meu își mână turma
Spre un adăpost de piatră, ferecat c-o cheie grea,
Care-i scapă de la brâu, când, distrat, îmi calcă urma.
O ridic, îi fac un semn, dar îmi cade cheia mea…

Nectar, căldură, lumină și alterintimitate,
Satisfăcând legea firii, ne-ntreruptă și imună,
Sunt valori de schimb perene, fără care nu se poate
Realiza sensul vieții—nevoia de împreună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s