FRÂNTURI, ECOURI, SEMNE (1967-2013) – Victoria Petrea

Petrea

„De va veni la tine vântul,
Şoptind povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Durerea lui să nu te doară” (cântec)

În cele ce urmează nu voi încerca nici să fac un panegiric aducând elogii celui care a făcut parte integrantă din viaţa mea, pe lumea aceasta, în calitate de fiu timp de 46 de ani, 3 luni şi 2 zile, nici să aduc acuze unora sau altora (care, poate,au fost „uneltele” Domnului în împlinirea destinului karmic sau de cauzalitate imediată) pentru cele întâmplate, nici să mă lamentez exagerat sau să mă victimizez (deşi ar fi explicabil dată fiind situaţia), ci mă voi strădui, cu posibilităţile mele, să atribui un oarecare sens unui eveniment (trecerea lui Alexandru într-o altă dimensiune) care, după umila logică pământeană, nu pare să aibă aşa ceva (deşi „nuntă fără minciună şi moarte fără pricină” nu există).
Ştim care-i regula generală a existenţei fiinţelor pe Pământ: naşterea, trăirea (dezvoltarea şi perpetuarea) şi moartea, după anumite criterii de durată fiecare, dar…”Pentru noi, ca simpli muritori, / Viaţa-i lucrul cel mai important.”
Desigur, viaţa ne este un datum, ca durată, loc şi menire în lume, de la Cel care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa, dar şi un factum dependent atât de moştenirea noastră karmică, genetică şi educaţională cât şi de mediul psiho-social al epocii în care devenim ceea ce suntem.
Din punct de vedere psihologic şi energetic, realitatea există şi reprezintă doar ceea ce percepem fiecare dintre noi, aceasta ar putea însemna că există atâtea realităţi câte fiinţe sunt pe Terra la un moment dat. În mod logic, şi eu voi prezenta realitatea pe care am văzut-o eu de-a lungul anilor, iar fiecare dintre cei care vor avea curiozitatea să o afle care este aceasta o va compara, evident, cu propria sa realitate (trăită, auzită sau imaginată).
„Traseul” pe care-l voi urma în relatările mele va cuprinde „Frânturi, ecouri şi semne” care au fost sesizate, de cele mai multe ori, la momentul întâmplării lor şi a căror interpretare a fost făcută sau doar completată, după „consumarea” evenimentelor respective, pentru că viaţa poate fi înţeleasă doar privind în urmă, cu toate că a fost trăită privind înainte.
Psihologii de pretutindeni sunt de acord asupra faptului că, dintre toate nenorocirile care se pot întâmpla unui om, moartea unui copil este cea mai teribilă. Şi Grigore Vieru a surprins, prin mijloace artistice specifice, o parte din această durere, versurile „vorbind” de la sine: „Nu am, moarte, cu tine nimic /…Ce-ai face tu şi cum ar fi / De-ai avea copii şi-ar muri?!/…Milă de tine mi-i,/…Că n-ai avut niciodată copii…”
Îmi este aproape imposibil să nu fac din durere un stăpân dar, cu voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu, încerc s-o transform într-un profesor sub a cărui îndrumare să pot supravieţui în condiţii care să simuleze cât mai bine normalul pentru a nu crea, la rândul meu, probleme inutile sau greu de rezolvat celor pentru care reprezint ceva, mai ales că fiecare om are de parcurs propriul „traseu” care, nu de puţine ori, este plin cu „obstacole” care de care mai greu de trecut.
Ştiu şi eu, ca mulţi alţii, că durerea este individuală şi, mai ales, internalizată; de aceea mi-e foarte greu, pur şi simplu, să suport condoleanţele. Totodată mai ţin cont atât de ireversibilitatea (cel puţin în sincronie) acestui gen de fenomene oricare ar fi intervenţia umană, cât şi de faptul că „Grija preazilnicei pâini” ne induce tuturor o preocupare de sine foarte intensă care determină o oboseală pentru care nu există nici un fel de relaxare; situaţie în care ceilalţi nu mai au loc, iar timpul pe care să-l afectezi lor aproape că nu mai există, decât cu foarte mare efort personal. Aşa că :”Şi cine s-ar opri să plângă o frunză veştedă-n cărare,” (adică eu) „Când codrii freamătă alături” (adică ceilalţi care nu au durerea mea) „şi râd în răsărit de soare?”
Celor care vor citi cele ce urmează, îmi cer iertare anticipat pentru că „Cineva îşi plânge durerea cea rea/ Şi acel cineva este inima mea” şi pentru faptul că am folosit şi voi folosi spusele formulate de alţii înaintea mea (indicate doar cu ghilimele, alteori numind şi autorul) deoarece le-am considerat concordante cu întreaga situaţie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s