Neajungerea de sine, autor Maria Rugină

Neajungerea de sine

Neajungerea de sine

Poposind, într-un târziu, în dilema rău sau bine
Și privind, cu luare-aminte, cum ard visele din jur,
Văd o floare alintată de un zumzet de albine:
Ce fac eu când mănânc miere—dulce clipa lor o fur?

Atingând o stea deschisă, o simt rece, dar vibrând.
Încercând s-o încălzesc, văd că nu se poate lua.
Strâng în palmă, cu răbdare, foc de mine și de gând.
Ea mă-ntreabă zâmbitoare: ,,vrei un strop din raza mea?”

În arcadia legendei, visul meu își mână turma
Spre un adăpost de piatră, ferecat c-o cheie grea,
Care-i scapă de la brâu, când, distrat, îmi calcă urma.
O ridic, îi fac un semn, dar îmi cade cheia mea…

Nectar, căldură, lumină și alterintimitate,
Satisfăcând legea firii, ne-ntreruptă și imună,
Sunt valori de schimb perene, fără care nu se poate
Realiza sensul vieții—nevoia de împreună!

Anunțuri

Tag-uri:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s