,,Portret, nicicum cu ramă” (gânduri de cititor)

 Trecerea în al doilea deceniu de activitate a editurii ,,Mușatinia” din Roman este încununată cu apariția – într-o formă grafică de excepție – a volumului ,,Portrete printre rame’’  de Gheorghe A.M. Ciobanu.

                Ca structură, conținut și mesaj, cartea reprezintă nu numai o suită de impecabile evocări a unor persoane și personalități care au marcat – intr-o forma sau alta – existența autorului, dar și o provocatoare invitație la descifrarea complexității ,,personajului” Gheorghe A.M. Ciobanu, al cărui portret refuză rama în sensul strict al termenului, aducând-o la numitorul necomun al dimensiunilor sale.

  ,,Personajul-autor” este singurul cărturar (citit  de mine) care a depășit livrescul nu din dorința sau nevoia de ,,a fi”, ci din simplul fapt că este. Domnia sa ființează fără a des-ființa pe alții, fără a abate sau muta convingeri, conștiințe și crezuri, ci asumându-și dreptul, libertatea și bucuria de ,,a fi” el însuși.

                Evidențiind, rama limitează prin delimitare. Sunt însă zone ținând de inteligența emoțională și de cea social-afectivă, aflate într-o continuă mișcare, al căror contur se refuză înrămării. Sunt chipuri care, prin lumină, intensitate și densitate, depășesc posibilitățile limitate ale ramei.

                Portretul surprinde clipa. Omul este însă un sumum de impulsuri și reacții. S-ar putea ca și din nevoia de a se afla pe sine să fi recurs Rembrandt, în ultima parte a vieții, la o serie, aproape obsesivă, de autoportrete.

                Vibrația ,,primilor fiori”, unda vitală care ne leagă de ,,locul și spiritul” din care am izbucnit în lume, ,,statornicia și zborul” propulsându-se reciproc în artă, filonul original al mioritismului, locul normei ca proiect al ordinii și al automodelării continuie, avântul și asediul îndrăzneț al Cetății marilor valori care pot așeza ,,mileniul trei” pe ritmuri prielnice apropierii dintre oameni – toate acestea și nu numai, făcând tematica de predilecție a maestrului Ciobanu – nu pot fi nici înrămate, nici epuizate în vreo formă oarecare.

                O astfel de constelație ideatică, întemeiată pe o filosofie proprie, utilizând un limbaj, o spațialitate și o manieră de abordare ușor de recunoscut, dar nu la fel de lesne de pătruns, dau operei și personalității maestrului dimensiuni în fața cărora rama rămâne neputincioasă.

                Pornind de la principiul autoimpus de a ajunge la adevăr fără a supăra pe cineva, autorul nu s-a preocupat, în miile de pagini zlămislite, de a se înfățișa pe sine. Așa încât, în mintea cititorului, revine – pe măsură ce lectura înaintează – tot mai insistent  întrebarea presantă și legitimă, cine este, defapt scriitorul Gheorghe A.M. Ciobanu:

                                -un pedagog înnăscut;

                                -un părinte al culturii;

                                -o prezență mereu așteptată, aplaudată și marcantă în locurile cele mai fierbinți ale vieții noastre spirituale;

                             -un generos îndrumător și lansator al valorilor ivite în arealul de gândire și simțire românească

                            -un cumul de informație, spontaneitate și creativitate, din a căror împletire izbucnește una dintre cele mai fecunde originalități literar-artistice manifestate pe meleagurile noastre ?

                Ei bine, Gheorghe A.M. Ciobanu este toate acestea și încă multe altele la un loc: un om deplin, un brad falnic și perfect vertical, care nu poate fi împodobit, decât stângaci și incomplet, din afară, pentru că domnia sa este dar si dăruire continuă, esență în manifestare, a Binelui, Frumosului și Echilibrului.

                Nu se află ramă care să-l încapă!

Împăcarea Sinelui cu sine

                Luând Dumnezeu aburul din mintea bărbatului, i-a dat:

                                                                –Formă;

                                                                –Rigoare;

                                                                –Unicitate;

                                                                –Mister;

                                                                –Umor;

                                                                –Siguranță;

                                                                –Elan;

                                                                –Țintă;

                                                                –Evlavie.

                Așezându-i pe creștet cununa împlinirii, fără de saț, i-a sorbit Domnul Lumina, până când Vibrație Violetă de Vis se făcu aceasta…

                A clipit Preaînaltul din ochiul atoatevăzător, a cuprins Nesfârșitul cu brațe căutânde, a slobozit în eter chemare arzătoare, dar nimic nu s-a ivit. Toate hăurile repetau, reverberând, sunetul nedual din negura singurătății sale.

                Cugetând Domnul în delung, până la capătul fără capăt al gândirii, a rostit cea dintâi regulă a Ființării: Limitarea libertății unuia spre libertatea celuilalt.

                Și atunci, s-au aliniat în lumina Sa coloși aprinși, nestăviliți. S-au răsucit și au pornit pe căile hărăzite, arătându-și în rotire toate fețele, spre înlesnirea căutării.

                Măreția Ordinii cerești L-a mulțumit pe Dumnezeu, dar nu I-a putut stinge frământările. Așa că, a dezlegat Domnul baierele Timpului, spre măsurarea singurătății nemăsurate, iar Cugetarea Sa a răsunat până dincolo de vreme : iubirea risipită e mai dureroasă decât iubirea nerostită !

                Și iată că Minune se făcu, întâia : o rugă sfâșietoare trezi neînceputul – ,,Dă-mi mie, Doamne, fața nevăzută a Nevăzutului, întru iubire veșnică !”

                Preafericit în Nefericirea Sa, a aprins Domnul fulgerul iubirii, întronând legea făcutului din nefăcut: Fie!

                În umbra feței nevăzute a Lunei, știindu-se îngătuită în iubirea sa, Vibrația Violetă de Vis – abur de minte omenească și suflet divin – a început să fie, respirând prin Pământ. Acesta, părtaș la marea Taină, îi întoarce sărutul răsuflării cu elanul seminței și cu parfumul liliacului în floare. Astfel, Puterea Neputerii a rupt lanțurile singurătății, rupându-se pe sine.

                Și cerurile s-au împăcat!

Închidere supremă

 

                                Prima iubire pentru care-ai plâns,

                                Lovit de selenara tragedie,

                                Veghează somnul Soarelui ne-nvins,

                                Lăsându-ți dâra-i albă pe hârtie…

               

                                Încrâncenat, te-ai năpustit în sus,

                                Spărgând ,,negriul” norilor cu gândul    

                                Și, populând tot Cosmosul c-un Verb,

                                Atins-ai Adevărul, căutându-l.

 

                                Zorii fierbinți ai nașterii din sine

                                Te-aduc acasă-ales, real, concret

                                Neînrămat, dar sărutat de nimb,

                                În cel mai reușit și viu ,,Portret”!

               

                                Acum, când știi că Luna, fără tine,

                                Se poate apăra de nori și soare,

                                Adună-te-n iubirea dobândită –

                                E singura-nchisoare către care

 

                                Privim, sperând atingerea cătușei;

                                E lanțul aripat de la picioare;

                                Mormântul unic, purtător de viață;

                                Închidere supremă, ca eliberare.

                                                                                  Maria Rugină

**********************************************************************************

                Născută la 31 august 1936, în Bozienii de Sus, județul Neamț, este licențiată în Istorie-Filosofie, la ,,Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A predat, timp de 37 de ani, istorie, disciplină în care a obținut toate gradele didactice, distincții și aprecieri ca medalia ,,Prosfesor evidențiat”, ,,profesor de excepție” etc.

                A publicat sporadic opinii și eseuri în presa pedagogică centrală, în publicații sociale și culturale locale (ziarul ,,Ceahlăul”, revista ,,Asachi”ș.a.).

                Atunci când a simțit că timpul cere mai mult decât este dispus să dea, a adunat în volum (,,Iubirea de idee, Ideea de iubire” – 2009; ,,Cartea nerostirii” – 2012; ,,Cititorului meu” – grupaj de versuri inclus în Antologia ,,Scriitori din Neamț” – 2012) și a publicat gânduri mai puțin spuse și încăpute.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s