Chivotul syncategorematelor şi infinitul

  • teoremaChivotul syncategorematelor şi infinitul

 autor Tudor Ghideanu

Liceul cu Program Sportiv din Roman a găzduit sîmbătă, 22 octombrie, lansarea a două volume apărute la Editura „Muşatinia”, „Chivotul syncategorematelor şi infinitul” autor prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, şi  „Predicile Sfîntului Ioan Gură de Aur, în haine ri(t)mate” autor prof. Mihai Andone, precum şi apariţia numărului 3 al revistei „Melidonium”, fondată de Societatea Culturală „George Radu Melidon” din Roman.

La eveniment au participat PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, protopopul Florin Aurel Ţuscanu, publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, Emilia Ţuţuianu Dospinescu, directoarea Editurii „Muşatinia” din Roman, unde au văzut lumina tiparului cele trei publicații, reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni de cultură din judeţul Neamţ, profesori.

lansare carte Editura Muşatinia

Cuvîntul de deschidere l-a avut PS Ioachim Băcăuanul: „Sîntem în faţa unor lucrări deosebite. Este vorba de omul-persoană şi de omul-instituţie care dă din harul său, devine izvor din care ne adăpăm cu toţii„.

Autor a peste 40 de volume știinţifice, în care a adunat foarte mulţi ani de trudă, profesor universitar doctor Tudor Ghideanu, de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, născut la Cordun, a lansat la Roman volumul „Chivotul syncategorematelor şi infinitul”, care constituie contribuţia originală a autorului în domeniul teoretic și aplicativ al informaticii. Structurată în două părţi, lucrarea prezintă în trei limbi – germană, engleză și română – metoda celor patru conectori logici: negaţia, disjuncţia, conjuncţia şi rejecţia. Tema infinitului în microcosmos, dincolo de barierele luminii, este una dintre dificultăţile teoretice pe care profesorul Ghideanu o tratează răbdător în a doua parte a

lansare carte

cărţii. Temele acestei lucrări au stârnit multe neînţelegeri din partea celor mai puţin avizaţi în variile domenii la care se face referire şi care se subordonează, teoretic, drept «chivotul syncategorematelor»„, a spus profesorul Tudor Ghideanu. Conştient că problematica dezbătută în lucrare este o gimnastică intelectuală epuizantă pentru auditoriul  prezent la lansare, expunerea lucrării a fost făcută succint, lăsîndu-l pe acesta să aprecieze acasă oboseala întregii lecturi. Au urmat prezentările numărului III al revistei Melidonium şi  a cărţii „Predicile Sfântului Ioan Gură de Aur, în haine ri(t)mate”.

Anunțuri

Tag-uri:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s