note  Dual muşatin de spirit- Melidon

de  Gh. A. M. Ciobanu
„Tradiţionala vatră de cultură a Romanului păşeşte, acum, la început de nou Mileniu, cu două arcade de spiritualitate, una generată cu cinci sferturi de veac în urmă – Biblioteca publică – şi cealaltă, existentă de curînd – Societatea Culturală şi Revista ei – amândouă purtând pe frontispiciul lor de înţelepciune numele cărturarului muşatin, George Radu Melidon, de unde şi denumirea publicaţiei de „Melidonium”. Două popasuri de altitudine şi demiurgism, amîndouă dăruind aripi de zbor culturii poporului nostru şi poporenilor aflaţi aici, la străbuna confluenţă moldavo-sireteană.

Zămislită, cu peste un secol în urmă, modestă şi-ntrun alt lăcaş, Biblioteca îşi va împleti truda ei de luminare a cititorilor, cu acea a Societăţii Culturale „Miron Costin”, cu acesta prestigioasă „scenă spirituală”, în „Amfiteatrul” căreia au ‘ poposit, în perioda interbelică, numeroase somităţi naţionale sau din afară, printre care şi genialul George Enescu.

După război, Biblioteca îşi definitivează sediul, în actuala clădire „florentină”, apartenentă la început, iubitorului de frumuseţe arhitectonică, Vasile Ioachim. Un aşezămînt care, o dată privit nu se poate uita, prin arcuirile sale exterioare, prin cariatidele din firide şi, mai ales, cu simbolica sa „Campanillă”. Neiertătoarea şi fireasca dăltuire a sistematizării a mai „muşcat” din ea, dar, aşa cum este, rămîne, pentru trecătorul sau vizitatorul ei, un „Ave Ars”.

Biblioteca Municipală a Romanului, luându-şi mai tîrziu şi numele cititorului ei, „George Radu Melidon” şi el un fiu şi un cărturar al Urbei noastre, s-a impus, de la început, prin evantaiul larg al diverselor slujiri aduse culturii, de la ritualul sacrosanct al Cărţii şi pînă la relaţiile cu exteriorul naţional şi universal. E, la ora actuală, un sanctuar spiritual, numit, ca exterior, „Palatul cu Campanillă”, iar în interior, „Tezaurul celor peste o sută cincizeci de mii de tipărituri” diverse şi „pentru toţi”. „Donaţia Melidon”, acum Bibliotecă Municipală şi coordonată de bibliotecara Cristina Panaite, a ajuns să devină un adevărat „Ceahlău” al spiritualităţii umane.

Evoluţia spre mai mult a acestui lăcaş de cultură a făcut ca în perimetrul ei să se constituie, în paralel, şi o Societate Culturală, ce poartă numele ctitorului „Melidon”, ce nu de mult şi-a alăturat şi o Revistă politematică – „Melidonium” – amîndouă ducând mai departe, pe un alt plan, numele cărturarului fondator. Şi Societatea, ca şi Revista ei, sînt editate de bibliotecara Emilia Ţuţuianu – Dospinescu care ne mai onorează şi cu unica şi rodnica Editura a Romanului – „Muşatinia”, ce-i aparţine de aproape un deceniu.

E un omagiu dual, pe care urbea nostră îl aduce acestui romaşcan, ce a îndrăgit, cu mult în urmă, cultura păstrată în tăcerea cărţilor şi universul de gîndire cuprins în ele, animat, în acelaşi timp, şi de harul suprem de a dărui şi altceva, încât, prin aceasta, o carte, devine „bibliotecă”, iar gîndul profund al unui autor se răspîndeşte în lume.

De aceea era firesc ca, mai tîrziu, în timpul nostru, cel ce-i va preţui această dărnicie să fie doar un editor. Şi urbea noastră a înfăptuit, cu har şi dar, această îngemănare a „cuvîntului scris”. E o dualitate rară, în care o Editură şi o Societate Culturală, colaborează pentru oameni, iar oamenii, setoşi de „zborul cărţii”, deschid cu drag, cînd un portal, când pe un altul, spre a se simţi la înălţimi de gând ales.”

Anunțuri

Tag-uri:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s