cronică literară

 Între „Mioriţa” şi „Decasofia”

de Alex Mitu

„Începând din acest an, iubitorii de lectură, pasionaţi de filosofie, eseuri, aforisme dar şi juriştii, pot găsi în librării cîteva volume reprezentative , chintesenţă a experienţei acumulată de maestrul Gbeorghe A.M. Ciobanu. Curînd, vor vedea lumina tiparului cîteva manuscrise aflate pe masa de lucru a Patriarhului Culturii romaşcane, cum este numit domnia sa. Gheorghe A.M. Ciobanu ne-a vizitat la acest început de an, aducînd acea extraordinară lumină care îmblînzeşte orice loc, oricît de întunecat de trăiri urâte. „Eu mi-am pus nenumărate dorinţe în acest an. Mă întreb, însă, ce proiecte are anul 2007 cu mine. Ştiu că socotelile făcute şi cele din clepsidră nu întotdeauna se potrivesc. Lucrez la câteva manuscrise, în paralel. Recent, am încheiat lucrul la cartea pe care vreau să o tipăresc sub îngrijirea Editurii Muşatinia, intitulată „Mioriţa, mit triadic”. Cartea se adresează celor care sînt interesaţi de acest mit şi este o viziune a mea asupra Mioriţei viitorului, de pe poziţia mileniului trei. Mulţi vor spune că m-am apropiat de Mioriţa, pentru că pe mine mă cheamă Ciobanu. Este un sîmbure de adevăr aici. Dar mai adevărat este că viziunea mea asupra lumii o surprind şi în algoritmul pe care îl cultivă Mioriţa în ceea ce priveşte existenţa”, ne-a spus dl Ciobanu.

Lucrarea, într-un singur volum, va fi o carte de buzunar, după modelul lansat în Europa, în anii ’50, de scriitoarea Francoise Sagan, model pe care publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu l-a iubit în tinereţe. Convins fiind că omenirea părăseşte, pas cu pas, epoca romanului- fluviu, profesorul romaşcan a decis ca această lucrare să fie una accesibilă tuturor, o lucrare uşor de citit şi uşor de memorat. „Timpul în care păşim va fi pentru această formulă livrească care permite un concentrism estetic şi în acelaşi timp o esenţializare a ideilor. Eseul se adresează şi celor iubesc „Marele Anonim” al lui Blaga, dar şi celor care se regăsesc în Teorema lui Pitagora. Mini ca dimensiune şi maxi ca deschidere…”, şi-a caracterizat lucrarea dl. Ciobanu. Continuând să ne povestească despre proiectele, aflate în sertarele biroului d-sale, profesorul ne-a povestit că se află în discuţii cu un alt editor romaşcan, de această dată, pentru o lucrare de specialitate, pe care nu ar fi fost adus-o pe plan editorial dacă nu ar fi fost descoperită de regretatul academician, doctor în drept, Nicolae Ghimpu, care a apreciat că lucrarea „Modelarea normativului juridic” aparţine planetei. „În acelaşi timp scriu şi la un proiect drag sufletului meu: Decasofia, zece aspecte ale înţelepciunii existenţei. Iau existenţa de la ontologic, de la a fi, trec pe la cosmic şi mă opresc chiar şi la formula esteticului, eticului, teologicului şi le surprind cum vor fi văzute în mileniul trei. Pentru că vă dezvălui proiectele mele, am să vă mărturisesc şi dorinţa mea din ultima vreme: bine ar fi ca acele clepsidre, ce ne măsoară trecerea în această lume, să fie pline cu petale de flori sau cu puf de lebădă. Dar, vai, sînt pline cu nisipul care aleargă grăbit, să ajungă la centrul pămîntului. Dominat de această ecuaţie a timpului vreau ca, în 2007, să duc la capăt Decasofia, cu adevărat cartea vieţii mele, răspunsul meu la foamea spirituală, fară pereche, a omenirii”, ne-a mai spus profesorul.

Gheorghe A. M. Ciobanu a propus celor prezenţi o incursiune filozofică în mitul pastoral al Mioriţei, „Trinomul om-viaţă-moarte este reconsiderat. În cele 15 meditaţii cuprinse în carte, autorul crează o imagine demna de a fi luata in consideraţie. El incearca să ne convingă că Mioriţa este un argument al vieţii nu al morţii, ideea de mâine nu de azi. A fi, a nu fi, a fi altfel”, a precizat în prezentarea cărţii Carmen Steiciuc. În final a venit şi rândul autorilor să vorbească despre cărţile pe care le-au lansat la Fălticeni. Publicul a primit în dar cele două cârti, cu autografele de rigoare, un inedit cadou de Paşti! „

„Zilele trecute, volumul „Mioriţa-mit triadic”, semnat de profesorul Ciheorghe A.M. Ciobanu, a văzut lumina tiparului. „Autorul a încredinţat manuscrisul editurii Muşatinia, fapt ce ne-a onorat. Dorinţa profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu a fost ca sculptura Terţet, creată de regretatul Ion Irimescu, să se afle pe coperta cărţii. Noi am ales pentru coperta interioară grafica semnată de Constantin Bîrjoveanu”, a spus directorul editurii Muşatinia, Emilia Ţuţuianu Dospinescu. Autorul eseului a mărturisit că această lucrare ocupă unul dintre cele mai importante locuri din inima sa. „Mioriţa emană întotdeauna, oricît de repetată ar fi lectura ei şi cît de multiple ar fi sensurile desprinse din ea, imaginea unui amurg existenţial, a unor ţesături care se desfac şi se reîmpietesc într-un dat echilibrat”, ne-a spus autorul”.

Anunțuri

Tag-uri:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s